ABUZ IMPOTRIVA MICUTULUI DAVID

ABUZ ÎMPOTRIVA MICUŢULUI DAVID

 

ABUZ ÎMPOTRIVA MICUŢULUI DAVID

 

Acţiune în instanţă împotriva Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna

Bucureşti, 14.02.2013. Astăzi a fost depusă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna acţiunea împotriva Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Covasna, care a încălcat flagrant drepturile micuţului David.

David este un băieţel în vârstă de 7 luni, născut cu Sindrom Down şi diagnosticat cu o malformaţie cardiacă complexă care îi pune viaţa în pericol până la momentul intervenţiei chirurgicale. De asemenea, David prezintă toate particularităţile şi vulnerabilităţile unui copil cu sindrom Down care, pe lângă intervenţia medicală de specialitate, necesită nenumărate forme de terapie și, evident, însoțitor permanent.

În aceste condiţii, Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Covasna, instituţia abilitată să încadreze copilul în grad de handicap, a înţeles să îi acorde acestuia gradul MEDIU, aceasta însemnând o alocaţie lunară de 33,5 lei, fără drept de însoțitor. Mai mult decât atât, pe tot parcursul interacţiunii cu familia copilului, reprezentanţii DGASPC Covasna au manifestat o permanentă atitudine de superioritate şi indiferenţă, atrăgând atenţia părinţilor că drepturile micuţului David sunt o formă de bunăvoinţă a instituţiei pe care o reprezintă.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) asistă şi monitorizează cazul micuţului David pe tot parcursul litigiului civil. „Considerăm că asemenea abuzuri şi sfidări la adresa copiilor cu dizabilităţi nu numai că trebuie să înceteze, dar ele trebuie şi sancţionate ca atare. Reiterăm faptul că autorităţile au obligaţia de a respecta şi proteja drepturile copiilor cu dizabilităţi atât în litera dar, mai ales, în spiritul Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi”, declară Mădălina Turza, preşedintele CEDCD. 

   

  E-mail: madalina.turza@cedcd.ro/old

Mob: +40737545955

Tel/Fax: +40213110401

www.cedcd.ro/old

 
Statistici: 820.208 vizite, 203.082 vizitatori unici şi 6 vizitatori online
Statistici T5 Statistici T5