100 milioane euro/an – costul izolarii copiilor cu dizabilitati

Bucureşti, 20 octombrie 2015. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a lansat marţi, 20 octombrie 2015, prima cercetare națională despre sistemul de educație specială din România – “IZOLAȚI PRINTRE NOI – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de educație românesc ”

Cercetarea reprezintă pe de-o parte, prima cartografiere a sistemului segregat de educație din România, iar pe de altă parte, prezintă experiențele copiilor și a părinților de copii cu dizabilități în școlile speciale, din perspectiva calității educației și a serviciilor furnizate, în raport cu nevoile copiilor.

Prinipalele rezultate ale cercetării relevă următoarele aspecte:

1. În România trăiesc 60.645 de copii cu dizabilităţi de vârstă şcolară. Deşi Guvernul României raportează un număr de 11.904 copii segregaţi în şcoli speciale, cercetarea de teren, relevă o cifră de trei ori mai mare: 31.486. De asemenea, 17.975 sunt neşcolarizaţi.

2. În România funcţionează 176 de unităţi de învăţământ special. Dintre acestea doar 15% sunt şcoli profesionale speciale sau licee speciale, fapt ce denotă neîncrederea sistemului în potenţialul copiilor cu dizabilităţi de a accesa forme superioare de învăţământ. De asemenea, din cele 176 de unităţi de învăţământ special, 69 au fost redenumite cu titulatura de Centre de Educaţie Incluzivă pentru a bifa cerinţa legislatiei internaţionale, acestea fiind în continuare unităţi segregate.

3. Accesarea sistemului de educație specială se constituie într-un obstacol major în ceea ce privește transferul și/sau posibilitatea continuării studiilor în sistemul public de masă.

Ex.: Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, din 2010 până în 2015 doar 39 de copii dintr-un număr mediu de 3.000 de copii cu dizabilități din București au reușit să se transfere din învățământul special în cel de masă. 

4. Analiza şi interpretarea datelor cantitative şi calitative au relevat existenţa a patru factori majori de risc în ceea ce priveşte asigurarea dreptului la educaţie pentru copiii cu dizabilităţi din România, factori de risc care se pot constitui în premise ale unor direcţii de acţiune în procesul de reformă a sistemului naţional de educaţie:

5. Educaţia ar trebui să fie gratuită conform reglementărilor legale. Cu toate acestea, costurile educaţiei pentru copiii din şcolile speciale, potrivit părinţilor, se situează între între 4.000 euro (minim) şi 12.000 euro (maxim). Acestea acoperă:

• costurile pentru rechizite, materiale de birotică şi papetărie solicitate de şcoli, transport, fondul clasei etc.
• costurile pentru servicii suplimentare, neoferite de școli – kinetoterapie, logopedie, terapie ocupațională, consiliere și orientare școlară și profesională, psihodiagnoză și altele.

Conform raportărilor oficiale realizate de un număr de 114 şcoli[1] din totalul de 176 unităţi de învăţământ special din 41 de judeţe din România, cu excepţia Bucureştiului, putem constata faptul că Guvernul României a cheltuit în anul 2014 356.923.462 lei, reprezentând echivalentul a 81.661.561 EURO. O estimare grosieră a bugetului total alocat celor 176 de unităţi de învăţământ special din România depăşeşte suma de 100 milioane euro.

În ciuda faptului că de la bugetul de stat se dislocă anual peste 100 milioane euro pentru funcţionarea sistemului de educaţie specială, rezultatele nu se reflectă nici pe departe în calitatea serviciilor educaţionale şi de reabilitare oferite copiilor cu dizabilităţi sau în evoluţia ulterioară a acestora. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice vorbesc despre insuficienţa resurselor, a materialelor didactice, despre absenţa specialiştilor, inexistenţa terapeuţilor în şcolile speciale sau despre numărul extrem de redus al acestora, despre lipsa de pregătire continuă de calitate şi în acord cu ultimele dezvoltări în domeniul recuperării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi. Toate aceastea în condiţiile existenţei unor bugete cel puţin generoase, iar pe alocuri extrem de mari.

Principalele concluzii:

• Marea majoritate a copiilor cu dizabilităţi sunt segregaţi în şcoli speciale;
• Un procent îngrijorător de copii rămân neşcolarizaţi sau izolaţi în familii din lipsa unor alternative efective;
• Calitatea serviciilor oferite în şcolile speciale pare a fi departe de nevoile specifice şi individualizate ale copiilor în raport cu tipul dizabilităţii;
• Sistemul de educaţie specială continuă să fie fundamentat pe abordarea medicală a dizabilităţii şi pe o rezistenţă structurală la schimbare, manifestată prin lipsa de transparenţă şi promovarea unei viziuni anacronice potrivit căreia copiii cu dizabilităţi „sunt protejaţi în şcolile speciale”.

În fapt, ei, copiii tăcuţi ai societăţii noastre, sunt doar IZOLAŢI PRINTRE NOI.

Posibile soluţii:

Crearea unui Program Naţional de Incluziune, susţinut de o alocare bugetară subsecventă şi structurat pe două dimensiuni – Măsuri de desegregare/Măsuri de incluziune, dezvoltat în parteneriat cu societatea civilă, părinţii copiilor cu dizabilităţi şi experţi în domeniu poate reprezenta primul pas fundamental de implementare efectivă a prevederilor Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi

*

* *

Direcţii de acţiune în sensul unui Program Naţional de Incluziune

• Recrutarea de personal suplimentar şi pregătirea personalului didactic existent pentru gestionarea copiilor cu dizabilităţi/cerinţe educaţionale speciale în şcolile de masă,
• Procurarea de tehnologii asistive şi facilitarea accesului la acestea prin programe dedicate,
• Implementarea unor sisteme de comunicare alternativă şi/sau augmentativă în şcolile de masă,
• Elaborarea unui set de instrucţiuni privind implementarea mecanismelor de educaţie incluzivă în şcolile de masă,
• Elaborarea unui plan de acţiune etapizat de transformare a şcolilor de masă în şcoli incluzive,
• Alocarea de resurse adecvate pentru accesibilizarea unităţilor de educaţie de masă,
• Alocarea de resurse adecvate pentru asigurarea transportului elevilor din mediul rural către unităţile de educaţie din comunitate,
• Flexibilizarea curriculumului naţional şi orientarea acestuia pe dezvoltarea de abilităţi şi competenţe, nu pe performanţă şi competiţie,
• Instituirea de mecanisme de evaluare diferenţiate, centrate pe profilul copiilor,
• Dezvoltarea unui set de măsuri adecvate pentru asigurarea educaţiei copiilor cu dizabilităţi severe în comunitate,
• Dezvoltarea unor programe de conştientizare şi prevenire a bullying-ului şi discriminării pe termen lung la nivel de comunitate şi de unităţi de educaţie,
• Dezvoltarea de servicii de intervenţie timpurie la nivel de comunitate pentru a asigura tranziţia către şcoală,

• Dezvoltarea de servicii de suport în comunitate pentru a asigura tranziţia la viaţa de adult şi la piaţa muncii,
• Descentralizarea sistemului de educaţie, pentru ca şcolile să poată răspunde nevoilor specifice ale comunităţii.

Informaţii de background:

Studiul IZOLAŢI PRINTRE NOI a fost realizat în cadrul Proiectului ”Dignity, Access, Respect, Education for Children with Disabilities- D.A.R.E for Children with Disabilities”, finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă – Inițiativa pentru Drepturile Omului 2014 -2015.

Persoană de contact:

Madalina TURZA

Director executiv

Email: madalina.turza@cedcd.ro

Mob: 0737545955 

Fax: 021/7952465