INCLUZIUNEA NU MAI POATE FI AMANATA

Bucureşti, 3 decembrie 2015. Astazi, 3 Decembrie 2015, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) înţelege să marcheze Ziua Internaţională a Dizabilităţii printr-un mesaj adresat noului Guvern al României şi, cu precădere, Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimate domnule Ministru al Educaţiei,

Sfârşitul anului 2015 a adus pe scena publică internaţională şi Europeană cel puţin trei documente strategice cu privire la situaţia şi respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, documente faţă de care România are obligaţia implementării şi luării de măsuri efective prin prisma Convenţiilor internaţionale la care este parte şi a legislaţiei europene. Acestea sunt:

1. Sumarul Raportului elaborat de Raportorul Special ONU pe Probleme de Saracie Extremă şi Drepturile Omului în urma vizitei de monitorizare în România din luna noiembrie 2015,

2. Proiectul de Comentariu General pe marginea Art. 24 – Dreptul la Educaţie – Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, emis de Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, in luna decembrie 2015

3. Primul Raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale – „Violenţa împotriva copiilor cu dizabilităţi: legislaţie, politici publice şi programe la nivelul Uniunii Europene”.

Cele trei documente reiterează situaţia precară a respectării drepturilor copiilor cu dizabilităţi şi obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi semnatar al Convenţiilor internaţionale în materie.

În acest context, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra a două probleme stringente în ceea ce priveşte situaţia copiilor cu dizabilităţi din România: SEGREGAREA şi riscul ridicat de EXCLUZIUNE, DISCRIMINARE ŞI VIOLENŢĂ.

1. SEGREGAREA COPIILOR CU DIZABILITĂŢI ÎN ŞCOLI SPECIALE

Segregarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli speciale, precum şi calitatea precară a serviciilor oferite acestora în unităţile speciuale de educaţie, precum şi absenţa infrastructurii de intervenţie şi reabilitare a copiilor în comunitate reprezintă unul din semnalele de îngrijorare masivă în ceea ce priveste România. Astfel, prezentăm cu titlu de exemplu o serie de obligaţii pe care ONU le reiterează cu privire la situaţia copiilor cu dizabilităţi din România:

• Ministerul Educaţiei din România trebuie să demareze tranziţia graduală de la sistemul segregat de educaţie, la un sistem efectiv de educaţie incluzivă – Philip Alston, Raportor ONU pe probleme de Sărăcie Extremă şi Drepturile Omului – Vizită de monitorizare în România – noiembrie 2015
•  
• Guvernul trebuie să aibă în vedere înfiinţarea unui mecanism independent de monitorizare a standardelor minime de accesibilitate, acomodare rezonabilă, calitate a educaţiei, adaptată nevoilor copiilor cu dizabilităţi în şcoli. – Philip Alston, Raportor ONU pe probleme de Sărăcie Extremă şi Drepturile Omului – Vizită de monitorizare în România – noiembrie 2015
•  
• 24 angajează Statul să pună capăt segregării în incinta unităţilor şcolare sau în afara acestora din cauza naturii sale discriminatorii, asigurând, în schimb, predarea în clase incluzive cu suport adecvat – General Comment Art 24 – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
•  
• 24 din Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi interzice condiţionarea incluziunii de limetele persoanei şi interzice Statului invocarea efortului disproporţionat cu scopul de a eluda obligaţia asigurării adaptărilor necesare în şcoli – General Comment Art 24 – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi

2. EXCLUZIUNE, DISCRIMINARE ŞI VIOLENŢĂ

Ultimul Raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturile Omului atrage atenţia asupra faptului că „fetele şi băieţii (copiii) cu dizabilităţi sunt mult mai expuşi riscului de a deveni victime ale violenţei fizice şi sexuale şi ale neglijenţei decât restul copiilor fară dizabilităţi.”

• Copiii cu dizabilităţi sunt mult mai puţin protejaţi deoarece se află într-o zonă de vid de reglementare, între protecţia copiilor în general şi protecţia adulţilor cu dizabilităţi.
• Deşi şcolile ar trebui să joace un rol crucial în promovarea incluziunii sociale, totuşi aceastea rămân unităţi în care se perpetuează abuzurile împotriva copiilor cu dizabilităţi
• Principalele cauze ale violenţei împotriva copiilor cu dizabilităţi au fost identificate ca fiind:
  • Izolarea şi segregarea de comunitate
  • Lipsa de informare şi cunoştinţe despre dizabilitate
  • Atitudini sociale bazate pe prejudecăţi şi teama de iferenţă
  • Personal insuficient şi necalificat
  • Suprasolicitarea părinţilor de copii cu dizabilităţi lipsiţi de alternative
  • Copiii cu dizabilităţi percepuţi ca victime sigure de către agresori

„Violenţa împotriva copiilor cu dizabilităţi: legislaţie, politici publice şi programe la nivelul Uniunii Europene” – FRA Report

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimate domnule Ministru al Educaţiei,

Situaţia copiilor cu dizabilităţi din România se prezintă în ceea ce priveşte dreptul la educaţie, pe scurt, după cum urmează:

1. În România trăiesc 60.645 de copii cu dizabilităţi de vârstă şcolară. Deşi Guvernul României raportează un număr de 11.904 copii segregaţi în şcoli speciale, cercetarea de teren, relevă o cifră de trei ori mai mare: 31.486. De asemenea, 17.975 sunt neşcolarizaţi
2. În România funcţionează 176 de unităţi de învăţământ special. Din cele 176 de unităţi de învăţământ special, 69 au fost redenumite cu titulatura de Centre de Educaţie Incluzivă pentru a bifa cerinţa legislatiei internaţionale, acestea fiind în continuare unităţi segregate.
3. Accesarea sistemului de educație specială se constituie într-un obstacol major în ceea ce privește transferul și/sau posibilitatea continuării studiilor în sistemul public de masă.

Ex.: Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, din 2010 până în 2015 doar 39 de copii dintr-un număr mediu de 3.000 de copii cu dizabilități din București au reușit să se transfere din învățământul special în cel de masă. 

4. Educaţia ar trebui să fie gratuită conform reglementărilor legale. Cu toate acestea, costurile educaţiei pentru copiii din şcolile speciale, potrivit părinţilor, se situează între între 4.000 euro (minim) şi 12.000 euro (maxim). Acestea acoperă:

• costurile pentru rechizite, materiale de birotică şi papetărie solicitate de şcoli, transport, fondul clasei etc.
• costurile pentru servicii suplimentare, neoferite de școli – kinetoterapie, logopedie, terapie ocupațională, consiliere și orientare școlară și profesională, psihodiagnoză și altele.

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimate domnule Ministru al Educaţiei,

În acest context, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) solicită deschiderea dialogului în regim de urgenţă pe marginea situaţiei grave privind accesul la educaţie şi reabilitare a copiilor cu dizabilităţi din România şi demararea unui proces substanţial de reformă în domeniu, cu obiective clare, calendar de implementare şi responsabilităţi asumate.

De asmenea, CEDCD  şi îşi exprimă speranţa că după numeroasele guvernări precedente în care lipsa de transparenţă şi dialog a Minsierului Educaţiei, care nu au facut decât să adâncească problemele existente, vom avea oportunitatea reală de a demara reforma menită să împiedice moartea socială a celor peste 70.000 de copii cu dizabilităţi din România.

Organizaţia noastră promovează crearea unui Program Naţional de Incluziune, susţinut de o alocare bugetară subsecventă şi structurat pe două dimensiuni – Măsuri de desegregare/Măsuri de incluziune, dezvoltat în parteneriat cu societatea civilă, părinţii copiilor cu dizabilităţi şi experţi în domeniu.

Persoană de contact:

Madalina TURZA

Email: madalina.turza@cedcd.ro

Mob: 0737545955   

Fax: 021/7952465