Conferinta ”DARE for Children with Disabilities”

București, 26 martie 2015. Peste 31.000 de copii cu dizabilități din România sunt segregați în 176 școli speciale, deși autoritățile raportează un număr semnificativ mai mic, respectiv 11.904 copii[1], iar Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități instituie dreptul persoanelor cu dizabilități la educație incluzivă.

Joi, 26 martie 2015, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, American Corner București și Ambasada Statelor Unite la București a organizat Conferința ”DARE for Children with Disabilities”.

În cadrul conferinței CEDCD a prezentat rezultatele preliminare ale primei cercetări realizate la nivel național cu privire la calitatea și dimenisunile sistemului de educație specială din România, pe baza datelor colectate din teren de la cele 176 de școli speciale din România.

Conferina a beneficiat de prezența doamnei Jane THOMPSON, M.Ed. - Specialist în educația și dezvoltarea timpurie a copilului, care a subliniat faptul că “De ce e important un mediu mai puţin restrictiv? De ce este incluziunea cea mai bună practică? Pentru că şcolile în care există integrare creeazăsocietăţi în care există integrare. Dacă recurgem la izolare în cazul copiilor, atunci vor fi izolaţi şi ca adulţi. Iar acest lucru este rău pentru toată lumea. Tinerii aflaţi în şcoală au nevoie să fie prieteni cu cei cu nevoi speciale, ca să înveţe să nu le fie teamă şi să înveţe că poţi avea prietenii autentice cu oameni aflaţi la niveluri diferite de abilitate. Când un copil e în preajma altui copil cu nevoi speciale, îşi dezvoltă compasiunea şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi. Acesta este tipul de societate de care avem cu toţii nevoie, pe care ne-o dorim cu toţii. E bine pentru copiii cu nevoie speciale, e bine pentru cei care se dezvoltă fără provocări deosebite. “Corect” nu înseamnă că toată lumea primeşte acelaşi lucru, ci că fiecare primeşte ce are nevoie pentru a avea succes. Clasele trebuie să poată găzdui copii cu moduri şi capacităţi diferite de învăţare. Noi trebuie să ne adaptăm la nevoile copiilor noştri, nu ei la sistemul nostru de învăţământ.”

In egala măsură domnul Prof. Unv. Dr. Iulius ROSTAS, Universitatea Corvinus – Budapesta, a arătat faptul că ”există o nevoie acută catoti cei interesati de reforma sistemului educational sa isi uneasca eforturile pentru a conduce la schimbarea dorita, astfel incat sistemul educational romanesc sa ofere oportunitati egale de realizare a dreptului la educatie inclusiva. Fara realizarea efectiva a dreptului la educatie inclusiva Romania nu va putea fi o societate coeziva in care cetatenii sunt respectati si, garantat, nu va fi o economie competitiva bazata pe cunoastere, conform strategiei 2020 a UE”.

Doamna Kate LAPHAM, Senior Program Manager, Education Support Program, Open Society Foundations a arătat faptul că ”Fundația pentru o Societate Deschisă susține eforturile de coagulare a părinților de copii cu dizabilități în lupta lor pentru drepturi. Totodată considerăm că este necesar ca autoritățile să depună eforturi reale de eliminare a barierelor în ceea ce privește educația incluzivă, fiind necesară și obligatorie pregătirea profesorilor în acest sens.”

Domnul Csaba ASZTALOS, Președinte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: ”Se observă o creștere a numărului de sesizări și petiții în ceea ce discriminarea pe criteriul dizabilității, inclusiv pe segmentul de acces la educație. Totodată, remarcăm din conținutul petițiilor faptul că sistemul pedagogic și profesorii nu sunt pregătiți să gestioneze copiii cu dizabilități ”.

”În lumina datelor îngrijorătoare cu privire la educația copiilor cu dizabilități din România, invităm Ministerul Educației și factorii de decizie la un dialog deschis si onest, care presupune inițierea unor reforme profunde în sistemul național de educație, pentru implementarea prevederilor Convenției ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și pentru asigurarea dreptului efectiv la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități”,declară Mădălina TURZA – Director executiv CEDCD.

În acest context, CEDCD propune factorilor de decizie realizarea unui Program Național de Desegregare, care să urmărească trecerea de la educația specială, la educația de tip incluziv a copiilor cu dizabilități din România pe baza unor măsuri etapizate și prin alocarea de resurse dedicate.

Informații de background:

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Proiectului ”Dignity, Access, respect, Education – D.A.R.E for Children with Disabilities,” finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă – Inițiativa pentru Drepturile Omului.

Pentru mai multe informații:

Madalina Turza

Director executiv CEDCD

Mobil: 0737545955

E-mail: madalina.turza@cedcd.ro/old

SUMAR REZULTATE CERCETARE:

Peste 31.000 de copii cu dizabilități din România sunt segregați în 176 școli speciale, deși autoritățile raportează un număr semnificativ mai mic, respectiv 11.904 copii[2], iar Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități instituie dreptul persoanelor cu dizabilități la educație incluzivă.

Din totalul copiilor cu vărstă de școlarizare, 17.975 copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, motivele fiind legate de:

ü  neadaptarea serviciilor de educație la nevoile copiilor,

ü  distanța mare față de școlile speciale (marea majoritate a școlilor se află în mediul urban central și urban periferic)

ü  lipsa de transparență dublată de neimplicarea părinților de către reprezentanții școlilor speciale în procesul educațional.

Din totalul de 176 de școli speciale din România, doar 15,8% sunt unități de învățământ liceal, fapt care reflectă percepția autorităților cu privire la lipsa de perspective a copiilor cu dizabilități în societatea românească și neîncrederea în potențialul lor evolutiv.

Calitatea procesului educațional în școlile speciale este reflectat și de procentul extrem de scăzut de copii cu dizabilităi, care reușesc să facă trecerea de la sistemul special la învățământul de masă. Astfel, în perioada 2010 – 2015, din 3.085 copii cu dizabilități înscriși în școlile speciale din București, doar 39 au reușit să acceseze școlile de masă.

O altă caracteristică a procesului educațiuonal în școlile speciale o reprezintă caracterul formal al evaluărilor copiilor înscriși, fapt dovedit de procentele de promvabilitate ale elevilor, care în medie depășesc 95%.

Din interviurile realizate cu părinți de copii cu dizabilități aflăm că elevii cu dizabilități severe, asociate, uneori non-verbali sau fără mobilitate sunt evaluați sistematic cu calificative de Foarte bine și nota 10 la materii precum: Limba Română- scris și citit, Matematică, Educație Fizică, Religie etc – ”Acesta este sistemul de educație specială din România, gol, doar pe hartie” – A.P – mama a doi gemeni cu paralizie cerebrală.

Construcția sistemului de educație specială din România reflectă neînțelegerea noțiunii de educație incluzivă, fapt demonstrat prin caracterul formal al măsurilor de incluziune. Astfel, aproximativ 50% dintre școlile speciale poarta denumirea de Centre de Educație Incluzivă, acestea fiind în fapt tot școli speciale, segregate, în care învață exclusiv copii cu dizabilități.

Din cerecetarea efectuată, au fost identificați 4 factori majori de risc cu privire la dreptul la educație al copiilor cu dizabilități:

Manifestarea unuia sau mai multor factori de risc dintre cei enumerați mai sus, sunt de natură să conducă la anularea dreptului la educație al copiilor cu dizabilități.