O NOUA VICTORIE PENTRU DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITATI

O NOUĂ VICTORIE PENTRU DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITĂȚI

O NOUĂ VICTORIE PENTRU DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITĂȚI

Amendă contravențională pentru directorul care a încălcat trei drepturi fundamentale ale unui copil cu dizabilități: dreptul la EDUCAȚIE, SĂNĂTATE, DEMNITATE

 

Bucureşti, 12 noiembrie 2013. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a comunicat hotărârea în cazul micuţului Mark amenințat cu eliminarea din școala pe care o frecventa din cauza dizabilităţii şi reprezentat în cauză de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD).

Mark are 7 ani și Sindrom Asperger, o tulburare de spectru autist. În luna ianuarie a acestui an, mama și-a înscris fiul la o școală din București. Deși, mama copilului a informat imediat după diagnosticare conducerea școlii și cadrele didactice cu privire la situația medicală a fiului ei, începând din acel moment asupra ei și a fiului ei au fost exercitate presiuni și amenințări constante pentru a-și retrage copilul.

Directorul unității de învățământ a susținut și încurajat acțiunile discriminatorii ale părinților celorlalți elevi coalizați împotriva micuțului Mark, arătând că ”părinții fac legea” și indicând necesitatea mutării copilului pentru a evita riscul desființării clasei. Mai mult, directorul unității de învățământ i-a pus în vedere mamei faptul că dacă nu reușește să-i convingă pe părinți, atunci ”se va discuta altfel”. În egală măsură, părinții ”revoltați” de prezența băiețelului în clasă au declarat public faptul că ”acum avem doi elevi cu probleme în clasă, de la anul nu dorim să mai avem niciunul”.

În acest context, pe fondul aspectelor semnalate și a probatoriului depus de CEDCD, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența faptei de discriminare conform prevederilor OG 137/2000, a sancționat directorul unității de învățământ cu amendă contravențională și a emis recomandări clare cu privire la informarea părinților coalizați împotriva micuțului Mark.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat faptul că discriminarea produsă de directorul unității de învățământ a afectat trei drepturi fundamentale ale băiețelului: dreptul la EDUCAȚIE, dreptul la SĂNĂTATE, dreptul la DEMNITATE.

„Considerăm că asemenea atitudini discriminatorii și abuzive trebuie să înceteze cu desăvârșire într-o țară membră a Uniunii Europene și semnatară a Convențiilor Internaționale care protejază și promovează drepturile copilului și ale persoanelor cu dizabilități, cu atât mai mult cu cât agenții de discriminare fac parte din sistemul public de educație. În egală măsură, atât reprezentanții sistemului de educație, cât și părinții elevilor care înțeleg să se coalizeze împotriva copiilor cu dizabilități trebuie să conștientizeze faptul că pentru astfel de fapte există remedii legale pe care nu vom ezita să le utilizăm pentru protecția demnității copiilor cu dizabilități.”, declară Mădălina TURZA, preşedinte CEDCD.

Informaţii de background

În ceea ce privește dizabilitatea minorului precizăm următoarele: în sindromul Asperger, din punct de vedere cognitiv copii sunt dezvoltati normal sau peste medie, avand probleme de relationare, ceea ce este valabil și în cazul lui Mark. Terapia comportamentala este terapia recomandata si mai ales integrarea in mediul scolar normal. Minorul are probleme de comportament în sensul în care nu stie sa relaționeze cu ceilalti copii si sufera foarte mult atunci cand cineva râde de el sau cand nu stie sa faca un lucru si vede ca ceilalti copii sunt mai indemanatici ca el.

 

E-mail: madalina.turza@cedcd.ro/old

Mob: +40737545955

Tel/Fax: +40213110401

www.cedcd.ro/old

 
Statistici: 813.377 vizite, 200.844 vizitatori unici şi 4 vizitatori online
Statistici T5 Statistici T5