ANATOMIA UNEI CRIME

VIDEO CAMERA ASCUNSA

Stimate domnule Prim Ministru,

Stimate domnule Ministru al Educației,

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), în calitate de organizație non-guvernamentală cu mandat pe linia protecției și promovării drepturilor copiilor cu dizabilități, prin prezenta dorim să atragem atenția asupra situației deosebit de grave din cele 176 de școli speciale în care sunt izolați peste 30.000 de copii cu dizabilități. Tratamentul inuman și degradant, abuzurile și lipsa de transparență a școlilor speciale din Romania nu mai pot fi tolerate.

CEDCD a sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poprului și Autoritatea Nationala Pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la abuzurile și relele tratamente aplicate copiilor cu dizabilități din Școala Specială Gimnazială nr. 4 din București. Conform probelor video și înscrisurilor aflate în posesia CEDCD și depuse la dosarul în cauză, copiii cu dizabilități din Școala Specială Gimnazială nr. 4, sunt bătuți cu brutalitate în mod sistematic de cadrele didactice, sunt legați cu funia și transportați către diferite zone ale unității de învățământ, sunt agresați fizic, psihic și emoțional permanent.

Conform probelor video și a declarațiilor personalului școlii, copiii sunt dați cu capul de pereți, trântiți pe jos, trași de păr, lăsați nesupravegheați la ore, ținuți dezbrăcați în școală, totul desfășurându-se ”în spatele ușilor închise”, așa cum declară unul dintre profesorii școlii în cauză.

Mai mult decât atât, aceste fapte au fost sesizate de-a lungul timpului de către doi angajați ai școlii la ISMB și DGASPC Sector 4, ajunși la limita suportabilității, care au și calitatea de părinți de copii cu dizabilități. Rezultatul acestor sesizări a dus la retalierea masivă împotriva acestora, unul dintre angajați fiiind sancționat cu măsura reducerii salariului.

Părinții copiilor cu dizabilități înscriși în școală nu au acces la informații, copiii sunt incapabili să comunice tratamentele inumane la care sunt expuși, iar cei care au luat la cunoștiunță de anumite fapte sunt intimidați și timorați de conducerea școlii, îngroziți fiind de lipsa unei alternative și de faptul că nu vor mai avea unde să-și ducă copiii la școală, în timp ce ei merg la serviciu.

Situația dezvăluită și sesizată de CEDCD este doar un exemplu dintr-un fenomen amplu răspândit la nivelul sistemului de educație specială din România. Fenomenul abuzurilor din școlile speciale, ascuns cu grijă, de reprezentanții școlilor speciale, face zilnic victime în rândul celor mai vulnerabili copii din Romania. Doar in 2016, în 30,76% dintre județele din România, Parchetele au fost sesizate cu privire la abuzurile din școlile speciale, iar numărul incidentelor neraporate este cu mult mai mare, știind fiind faptul că părinții copiilor cu dizabilități întâmpină numeroase dificultăți în a accesa sistemul de justiție (lipsa de informare, intimidările, lipsa de resurse).

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimate domnule Ministru al Educaţiei,

Situaţia copiilor cu dizabilităţi din România se prezintă în ceea ce priveşte dreptul la educaţie, pe scurt, după cum urmează:

  1. În România trăiesc 60.645 de copii cu dizabilităţi de vârstă şcolară. Deşi Guvernul României raportează un număr de 11.904 copii segregaţi în şcoli speciale, cercetarea de teren, relevă o cifră de trei ori mai mare: 31.486. De asemenea, 17.975 sunt neşcolarizaţi
  2. În România funcţionează 176 de unităţi de învăţământ special. Din cele 176 de unităţi de învăţământ special, 69 au fost redenumite cu titulatura de Centre de Educaţie Incluzivă pentru a bifa cerinţa legislatiei internaţionale, acestea fiind în continuare unităţi segregate.
  3. Accesarea sistemului de educație specială se constituie într-un obstacol major în ceea ce privește transferul și/sau posibilitatea continuării studiilor în sistemul public de masă.

Ex.: Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, din 2010 până în 2015 doar 39 de copii dintr-un număr mediu de 3.000 de copii cu dizabilități din București au reușit să se transfere din învățământul special în cel de masă. 

Doar în 2015 și 2016 forurile internaționale și europene au emis cel puţin trei documente strategice cu privire la situaţia şi respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, documente faţă de care România are obligaţia implementării şi luării de măsuri efective prin prisma Convenţiilor internaţionale la care este parte şi a legislaţiei europene. Acestea sunt:

  1. Raportul Raportorului Special ONU pe Probleme de Saracie Extremă şi Drepturile Omului în urma vizitei de monitorizare în România din luna noiembrie 2015,
  1. Comentariul General pe marginea Art. 24 – Dreptul la Educaţie – Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, emis de Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, 2016
  1. Primul Raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale – „Violenţa împotriva copiilor cu dizabilităţi: legislaţie, politici publice şi programe la nivelul Uniunii Europene”.

Cele trei documente reiterează situaţia precară a respectării drepturilor copiilor cu dizabilităţi şi obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi semnatar al Convenţiilor internaţionale în materie.

În acest context, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra a două probleme stringente în ceea ce priveşte situaţia copiilor cu dizabilităţi din România: SEGREGAREA şi riscul ridicat de EXCLUZIUNE, DISCRIMINARE ŞI VIOLENŢĂ.

  1. SEGREGAREA COPIILOR CU DIZABILITĂŢI ÎN ŞCOLI SPECIALE

Segregarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli speciale, precum şi calitatea precară a serviciilor oferite acestora în unităţile speciuale de educaţie, precum şi absenţa infrastructurii de intervenţie şi reabilitare a copiilor în comunitate reprezintă unul din semnalele de îngrijorare masivă în ceea ce priveste România. Astfel, prezentăm cu titlu de exemplu o serie de obligaţii pe care ONU le reiterează cu privire la situaţia copiilor cu dizabilităţi din România:

  • Ministerul Educaţiei din România trebuie să demareze tranziţia graduală de la sistemul segregat de educaţie, la un sistem efectiv de educaţie incluzivă – Philip Alston, Raportor ONU pe probleme de Sărăcie Extremă şi Drepturile Omului – Vizită de monitorizare în România – noiembrie 2015
  • Guvernul trebuie să aibă în vedere înfiinţarea unui mecanism independent de monitorizare a standardelor minime de accesibilitate, acomodare rezonabilă, calitate a educaţiei, adaptată nevoilor copiilor cu dizabilităţi în şcoli. – Philip Alston, Raportor ONU pe probleme de Sărăcie Extremă şi Drepturile Omului – Vizită de monitorizare în România – noiembrie 2015
  • Art. 24 angajează Statul să pună capăt segregării în incinta unităţilor şcolare sau în afara acestora din cauza naturii sale discriminatorii, asigurând, în schimb, predarea în clase incluzive cu suport adecvat – General Comment Art 24 – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
  • Art. 24 din Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi interzice condiţionarea incluziunii de limetele persoanei şi interzice Statului invocarea efortului disproporţionat cu scopul de a eluda obligaţia asigurării adaptărilor necesare în şcoli – General Comment Art 24 – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
  1. EXCLUZIUNE, DISCRIMINARE ŞI VIOLENŢĂ

Ultimul Raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturile Omului atrage atenţia asupra faptului că „fetele şi băieţii (copiii) cu dizabilităţi sunt mult mai expuşi riscului de a deveni victime ale violenţei fizice şi sexuale şi ale neglijenţei decât restul copiilor fară dizabilităţi.”

  • Copiii cu dizabilităţi sunt mult mai puţin protejaţi deoarece se află într-o zonă de vid de reglementare, între protecţia copiilor în general şi protecţia adulţilor cu dizabilităţi.
  • Deşi şcolile ar trebui să joace un rol crucial în promovarea incluziunii sociale, totuşi aceastea rămân unităţi în care se perpetuează abuzurile împotriva copiilor cu dizabilităţi
  • Principalele cauze ale violenţei împotriva copiilor cu dizabilităţi au fost identificate ca fiind:
    • ”Izolarea şi segregarea de comunitate
    • Lipsa de informare şi cunoştinţe despre dizabilitate
    • Atitudini sociale bazate pe prejudecăţi şi teama de iferenţă
    • Personal insuficient şi necalificat
    • Suprasolicitarea părinţilor de copii cu dizabilităţi lipsiţi de alternative
    • Copiii cu dizabilităţi percepuţi ca victime sigure de către agresori”[1]

Față de cele prezentate, solicităm Guvernului României și Miniterului Educației, ca până la demararea procesului de reformă în sistemul de educație conform obligațiilor Romaniei, emiterea unui act normativ în regim de urgență, care să prevadă următoarele:

  1. Instalarea de camere video în toate cele 176 de școli speciale din Romania,
  2. Demararea unei anchete exhaustive în școlile speciale din România cu privire la situația abuzurilor împotriva elevilor,
  3. Demararea unui program național de evaluare psihologică a personalului didactic și nedidactic din școlile speciale din Romania cu experți evaluatori independenți,
  4. Elaborarea unui plan de măsuri de prevenire a abuzurilor și violențelor în școlile speciale,
  5. Acordarea accesului reprezentanților societății civile în utățile de învățămînt special din România pentru efectuarea de vizite de moinitorizare conform prevederilor Art. 33 din Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de Romania prin Legea 221/2010.

[1] „Violenţa împotriva copiilor cu dizabilităţi: legislaţie, politici publice şi programe la nivelul Uniunii Europene” – FRA Report

foto bun declaratie

Persoana de contact: Madalina Turza

E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

Telefon: +1-612-458-4299

Facebook Call: Madalina Turza