TV H20 Romania a tacut la ONU

TV H2.0. -  Romania a tacut la ONU

 

"Copiii cu dizabilităţi pur şi simplu nu reprezintă o prioritate pentru autorităţile române". Este declaraţia preşedintelui Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), Mădălina Turza.

VIDEO

În exclusivitate pentru TVH 2.0 în emisiunea "Restart România", ea şi-a asumat public declaraţia privind nemulţumirea pentru "dezinteresul cras" al autorităţilor centrale în ceea ce priveşte drepturile copiilor cu nevoi speciale din ţara noastră.

"România este parte în Convenţia ONU pentru persoanele cu handicap. La începutul acestei luni s-a desfăşurat o conferinţă foarte importantă pe marginea acestei convenţii la sediul ONU din New York, în care toate statele-părţi trebuiau să răspundă la întrebări concrete despre cum au implementat prevederile convenţiei.Mandatul României a fost de a lua act, de a nota ce se întâmplă şi a informa, având deci un rol absolut pasiv". La întrebarea cine hotărăşte mandatul şi ce înseamnă de fapt această participare a statului la convenţia ONU, preşedintele CEDCD a specificat că ministerele de resort sunt cele care hotărăsc, în speţă ministerele muncii, sănătăţii şi educaţiei. "În momentul în care se pleacă într-o delegaţie externă pentru a se stabili nişte nevoi şi priorităţi la organismele internaţionale, cele trei mari ministere trebuie să coaguleze o voce unică a ţării. România a tăcut la ONU, din păcate", a adăugat Mădălina Turza.

Un alt aspect important dezbătut în studioul "Restart România" a fost respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi. În acest sens Ana Maria Bănuţă, vicepreşedintele CEDCD a atras atenţia asupra gravelor încălcări ale legislaţiei în vigoare. "Accesul la educaţie este unul dintre cele mai încălcate drepturi în momentul de faţă. Aceşti copiii trebuie să aibă acces şi să se integreze încă din faza preşcolară în educaţia de masă. Nu trebuie să-i izolăm pe ei, ci trebuie ca în spiritul convenţiei ONU, noi să adaptăm mediul la aceşti copiii."

"La noi un copil cu dizabilitate ajunge un adult închis în casă, izolat, asistat social. În alte state un copil cu astfel de probleme ajunge un adult integrat în societate şi mai ales în câmpul muncii. El devine un cetăţean căruia îi sunt respectate drepturile şi care îşi asumă şi îşi înţelege obligaţiile sociale şi civile", a adăugat pe acelaşi subiect preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Despre controversata campanie a Secom "Urăşte!", Mădălina Turza este convinsă că este vorba despre "o modalitate de marketing negativ prin care au încercat să şocheze. Noi am simţit nevoia să reacţionăm şi am sesizat Parchetul Bucureşti despre acest caz flagrant de discriminare, dar până la urmă consecinţele asupra lor nu ne interesează. Eu îmi doresc să dispară acest spot din spaţiul audiovizual şi să-şi ceară scuze public pentru că au lezat demnitatea şi sufletul atâtor copiii şi mame care şi aşa suferă cumplit" a declarat Mădălina Turza.

 
Stats: 819.955 visits, 202.997 unique visitors and 6 visitors online
Statistici T5 Statistici T5