SPUNEM “NU” SUFERINTEI IN TACERE

SPUNEM “NU” SUFERINŢEI ÎN TĂCERE!
- LUARE DE POZIŢIE- 

Centrul European pentru Drepturile Copiilor Dizabilităţi (CEDCD) este revoltat de situaţia băieţelului cu Sindrom Down, în vârstă de numai 6 ani, sfâşiat de o haită de câini.

Considerăm că această întâmplare nefericită nu face decât să aducă în prim plan situaţia dramatică a copiilor cu sindrom Down din România, aflaţi la marginea societăţii şi a uitării. Din nefericire, această întâmplare dramatică atinge unul din punctele nevralgice ale situaţiei copiilor cu sindrom Down de la noi din ţară – dependenţa de adulţi şi absenţa vorbirii.

În ţările civilizate, potenţialul copiilor cu sindrom Down este recunoscut şi datorită acestui fapt ei beneficiază de serviciile necesare de intervenţie timpurie, astfel încât la vârsta de 6 ani sunt deja în măsură să vorbească şi să-şi folosească capacităţile de autoservire.
În România trăim situaţia în care aceşti copii se află într-o profundă stare de vulnerabilitate şi dependenţă faţă de părinţi sau reprezentanţii legali, care se luptă cu ignoranţa, prejudecăţile şi sistemul lacunar de asistenţă şi protecţie.

Este inadmisibil ca în România secolului 21, stat membru al Uniunii Europene, parte la numeroase convenţii internaţionale care reglementează drepturile persoanelor cu dizabilităţi, să asistăm la situaţii dramatice, comparabile Evului Mediu.

Dincolo de aspectele te tip deontologic în legătură cu rolul şi responsabilitatea educatorilor sau în legătură cu problema câinilor vagabonzi, CEDCD este profund îngrijorat de faptul că un copil de 6 ani a fost condamnat la o suferită cumplită ÎN TĂCERE din cauza imposibilităţii de a se exprima verbal.

Faptul că mare parte a copiilor cu sindrom Down din România nu vorbesc este cauzat de absenţa serviciilor necesare de tip logopedie, terapie ocupaţională şi socializare. Sistemul public nu oferă nici din punct de vedere cantitativ, nici calitativ suportul necesar acestor părinţi, care se află în situaţia de a găsi soluţii individuale, adesea extrem de costisitoare sau de a abandona lupta pentru DREPTUL LA NORMALITATE al copiilor lor.

Tragem, pe această cale, un semnal de alarmă către autorităţi şi către factorii responsabili de dezvoltarea adaptată standardelor individuale ale acestor copii, de a comunica cu societatea civilă şi de a dezvolta programe comune de intervenţie, iar partenerilor sociali din mediul privat le semnalăm posibilitatea de a sprijini efortul societăţii civile prin  programe de responsabilitate socială.