Scrisoare de pozitie CEDCD – Mental Disability Advocacy Centre

Scrisoare de poziţie CEDCD – Mental Disability Advocacy Centre

CĂTRE:

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

În atenţia domnului Ministru, Adrian CURAJ

MINISTERUL MUNCII, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE

În atenţia domnului Ministru, Dragoş PÎSLARU

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

În atenţia domnului Inspector General,  Ionel Florian LIXANDRU

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

În atenţia domnului Preşedinte, Şerban IOSIFESCU

DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ ŞI PROTECŢIE SOCOALĂ – SECTOR 4

În atenţia domnului Director, Costel ENE

PRIMĂRIA SECTORULUI 4, BUCUREŞTI

În atenţia domnului Primar, Daniel BĂLUŢĂ

LICEUL MIHAI EMINESCU

În atenţia doamnei Director, Tanţa Simona BELDIE

 

Vă adresăm această scrisoare pentru a ne exprima profunda îngrijorare cu privire la încălcarea dreptului la educație incluzivă a minorului Ștefan-Moshe Stoian, în vârstă de 14 ani, de la Liceul Mihai Eminescu din București. Refuzul educației reprezintă o încălcare flagrantă a legislației naționale și internaționale.

Ştefan are deficiențe fizice, necesitând o serie de adaptări, inclusiv din perspectiva mobilităţii și a mobilierului din sala de clasă. Date fiind dificultățile sale în utilizarea mâinilor, el are nevoie de suport pentru realizarea unor activităţi precum deschiderea cutiei cu alimente de prânz sau sprijin în ceea ce priveşte luarea notițelor la clasă. Ştefan are nevoie de un Plan educațional individualizat, care să țină cont, printre altele, de sesiunile obligatorii de terapie fizică la care acesta trebuie să participe și să includă un plan de servicii individualizat. De asemenea, adaptarea metodelor de predare și de testare care să țină seama de caracteristicile de vorbire și scriere ale elevului sunt absolut obligatorii.

Subliniem faptul că școala are obligația legală de a furniza aceste tipuri de adaptări fizice şi informaţionale, precum şi soluţii adecvate acomodării lui Ștefan, care este elev în cadrul Liceului mai sus menţionat din septembrie 2015. Cu toate acestea, până în prezent, unica măsură pe care școala a înţeles să o ia a fost aceea de a transforma o toaletă inaccesibilă anterior într-una accesibilă elevilor cu dizabilităţi fizice. Nicio altă măsură nu fost luată pentru a facilita accesul elevului în școală sau în incinta sălilor de curs. Absenţa acestor măsuri de adaptare obligatorii, precum şi lipsa totală de sprijin din partea şcolii au pus-o pe mama minorului în situaţia de a-l urca singură pe scări și de a plăti singură un asistent personal, măsură minimă care ar fi trebuit să fie asigurată de stat.

În luna noiembrie 2015, Ștefan a acceptat să fie şcolarizat la domiciliu, temporar, urmând a se identifica soluții pentru această situație. Cu toate acestea, chiar şi în acest context, școala nu a reușit să trimită niciun profesor la domiciliu și,  chiar mai grav, minorul a fost declarat absent de la ore. Încă de la începutul lunii februarie 2016 până în prezent, școala a refuzat accesul asistentului personal al minorului în incinta sa, fără a oferi soluţii alternative de sprijin pentru Ştefan. Drept consecință a acestui fapt, Ștefan se află acum în imposibilitatea de a accesa cursurile şcolare. Mai mult decât atât, profesorii din cadul şcolii refuză să coopereze cu profesorul de sprijin al lui Ștefan în vederea elaborării unui plan educațional individualizat. Unii dintre aceştia şi-au exprimat în mod deschis refuzul de a-i preda lui Ștefan, în scris și au cerut ca acesta să fie mutat la o școală specială.

Organizaţiile noastre au fost informate că școala a încetat orice tip de comunicare cu Ștefan, care, în ciuda faptului că este înscris oficial în cadrul Liceului Mihai Eminescu, nu beneficiază de nicio formă de pregătire menită să-i asigure progresul conform vârstei şi abilităţilor sale. Considerăm că acest tip de atitudine a şcolii reprezintă o măsură premeditată şi abuzivă, menită să creeze contextul necesar exmatriculării lui Ştefan din şcoală, sub pretextul neîndeplinirii standardelor necesare. În fapt, în prezent, minorului îi este refuzat dreptul la educație.

Ștefan a a fost victima unor atitudini similare inclusiv la școala sa anterioară, împotriva căreia mama minorului a formulat acţiuni în instanţă. Cazul lui Ştefan face în prezent obiectul unui dosar ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauză solicitându-se deja Guvernului României să răspundă acestor acuzații de încălcare a drepturilor.

Subliniem faptul că școala încalcă Art. 12 din Legea nr. 1/2011 privind Educația Naţională și Art. 13§1 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Refuzul dreptului la educație incluzivă pentru Ştefan reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor internaţionale în materie, pe care România are obligația să le respecte, inclusiv prevederile Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CDPD) și Convenția ONU pentru la Drepturile Copilului (CDC). Ambele Convenţii au fost ratificate de România, ambele instituind dreptul la educație incluzivă pentru toți copiii, inclusiv copiii cu dizabilități, indiferent de deficienţele lor sau tipul sprijinului de care ar avea nevoie.

Noi, organizaţiile semnatare – Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) şi Centrul de Advocacy pentru Persoanele cu Dizabilități Mintale (Mental Disability Advocacy Centre- MDAC) solicităm destinatarilor acestei scrisori să ia măsuri urgente pentru ca Ştefan să poată beneficia de dreptul său la educație incluzivă.

În acest sens, solicităm, printre altele, adoptarea cu celeritate a următoarelor măsuri:

  1. Instruirea conducerii Liceului Mihai Eminescu cu privire la următoarele aspecte:
  2. facilitarea accesului lui Ştefan în sediul unităţii şcolare prin măsuri de adaptare a mediului fizic;
  3. punerea la dispoziţia elevului a sprijinului și măsurilor de adaptare rezonabilă necesare;
  4. demararea în regim de urgenţă a redactării unui plan de educaţie individualizat pentru Ştefan, cu scopul de a-i oferi un curriculum adaptat nevoilor sale, de calitate şi în condiții de egalitate cu toți ceilalți elevi, precum și un plan de servicii individualizat,
  5. consultarea elevului în vederea întocmirii unui plan de recuperare pentru perioada în care acesta nu a beneficiat de educaţie, inclusiv prin organizarea predării suplimentare.
  6. Verificarea respectării standardelor de calitate conform dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar.
  7. Luarea măsurilor necesare pentru ca persoanele fizice responsabile pentru actele de discriminare directă împotriva lui Ştefan să fie aduse în fața organismelor profesionale și de reglementare relevante.

 

De asemenea, în acest context, vă lansăm invitaţia de a participa sau de a delega un reprezentant al instituţiei dumneavoastră la Conferinţa de presă organizată de CEDCD şi MDAC, luni, 25 aprilie 2016, începând cu ora 10.00 pe marginea cazului Stefan Stoian şi a altor cazuri similare, faţă de care vă invităm să vă exprimaţi punctul de vedere. Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Majestic din Calea Victoriei No. 38-40, Sect. 1

Vă mulţumim,

Organizațiile semnatare:

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD)

 

 

Madalina TURZA

Preşedinte CEDCD

 

 

Calea 13 Septembrie, nr. 128, Bl. P35, Sc. 1, Ap. 3, Sector 5, Bucureşti

madalina.turza@cedcd.ro, 0737545955

 

Centrul de Advocacy pentru Persoanele cu Dizabilități Mintale (MDAC)

 

 

Oliver LEWIS

Executive Director

 

 

Hercegprimas u. 11, 1051, Budapesta, Ungaria

Persoana de contact: Steven Allen (steven@mdac.org;  003614132730)

 
Statistici: 269.896 vizite, 86.417 vizitatori unici şi 9 vizitatori online
Statistici T5 Statistici T5