CEDCD informeaza Consiliul Europei cu privire la situatia dreptului la educatie al copiilor cu dizabilitati din Romania

București, 11 noiembrie 2018. Un reprezentant CEDCD a participat la întâlnirea cu doamna Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatoviç, pentru a expune situația actuală a copiilor cu dizabilități în sistemul de educație din România.

În cadrul întâlnirii, CEDCD a subliniat următoarele aspecte privind dreptul la educație al copiilor cu dizabilități din România:

1. În prezent, sistemul de educație românesc este profund segregaționist. Peste 31.000 copii se află izolați în școli speciale, unde conform raportărilor părinților de multe ori sunt abuzați, neglijați, sedați și grav traumatizați psihic.  (v. https://vimeo.com/211528383). Nu există acces pentru monitorizare și supraveghere în aceste școli. Peste 20.000 copii cu dizabilități nu sunt școlarizați.
2. Începând cu2016, în urma prevederii din Ordinul 1985/2016, introduse prin eforturi de advocacy , prin care părinții pot alege în cadrul procesului de orientare școlară tipul de învățământ pe care să-l urmeze copilul (de masă/special), peste 5.000 copii învață în școlile de masă. Înainte de 2016, accesul copiilor cu dizabilități în școlile de masă, în majoritatea cazurilor, era posibil exclusiv în urma litigării susținute în numeroase cazuri de CEDCD. Astăzi, copiii au acces formal în școli, însă nu și substanțial: adesea, nu sunt efectuate adaptări în funcție de nevoile fiecărui copil – programă adaptată, profesor de sprijin, accesibilizări, tehnologii asistive, intervenții comportamentale ș.a. Mai mult decât atât, profesorii încearcă să excludă copiii cu dizabilități din clase prin subterfugii de tipul repetenției prin scăderea notei la purtare sau repetenția prin corigențe la materii de studiu, încercând să mascheze discriminarea prin aceste măsuri aparent obiective, însă luate în contextul neadaptării mediului școlar.
3. Profesorii de sprijin nu acordă suport efectiv la clasă copilului. Numărul acestora este foarte scăzut raportat la numărul total de copii cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, aceștia nu lucrează în clasă cu elevul, ci în afara acesteia, la cabinet, contribuind la segregarea școlară. Adesea, consilierea psihologică individualizată în școală lipsește și aceasta, iar planul individualizat pentru copil nu este adecvat întocmit, fiind o înșiruire de indicatori cantitativi aplicați identic pentru mai mulți copii.
4. În urma școlarizării copiilor cu dizabilități în învățământul de masă, a reieșitnevoia acută a profesorilor de a fi instruiți pentru a educa un copil cu cerințe educaționale speciale și a gestiona clasa incluzivă. CEDCD, prin Președinte Mădălina Turza (Master în Politice Publice de Educație Incluzivă și Psihopedagogie Incluzivă, University of Minnesota, Minneapolis, USA), furnizează online Cursul de Educație Incluzivă (http://educatieincluziva.info/educatia_incluziva ) și seminarii de instruire a profesorilor în țară, la cererea acestora, însă formarea profesorilor în spiritul psiho-pedagogiei incluzive trebuie asigurată de stat, prin experți în educație incluzivă. Astăzi, nu există o astfel de formare.
5. Organele de urmărire penală și Avocatul Poporului nu iau măsurile necesare pentru sancționarea și stoparea abuzurilor din școlile speciale.În ciuda unei serii de plângeri penale, cu probe aferente, privind tratamentele degradante la care sunt supuși copiii în școli speciale, în prezent, nicio persoană nu a fost trimisă în judecată. De asemenea, Avocatul Poporului, nu s-a autosesizat în niciun astfel de caz de abuz și, în urma sesizărilor CEDCD, a susținut că existența faptelor nu se confirmă, iar eventuale tratamente aplicate copiilor sunt din cauza „deficiențelor sau manifestărilor specifice ale acestora, ce nu pot fi controlate.” De-a lungul timpului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea jurisdicțională ce a sancționat în nenumărate cazuri discriminarea copiilor cu dizabilități în școlile de masă și a făcut recomandări pentru incluziunea acestora.
6. În prezent, copiii cu dizabilități din România prezintă un risc ridicat de a deveni simpli asistați sociali la maturitate. Ajutoarele sociale din partea statului nu pot suplini serviciile publice de care au, în fapt, nevoie (intervenție timpurie, educație incluzivă de calitate și suport pentru tranziția la viață adultă și inserție pe piața muncii) și care lipsesc cu desăvârșire.

Astfel, ne exprimăm speranța că în urma acestei radiografii CEDCD susținute cu date cantitative și calitative cu privire la sistemul de educație pentru copiii cu dizabilități și transmise doamnei Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, statul român va fi determinat să ia măsurile necesare realizării unui sistem de educație incluzivă și să furnizeze servicii adecvate nevoilor copiilor cu dizabilități.