Învățătoarea și directoarele unei fetițe cu dizabilitate din Galați, sancționate cu amendă pentru discriminare activă și pasivă

București, 10 mai 2017. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) câștigă un nou caz de discriminare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În urmă cu un an, o fetiță cu Sindrom Asperger, (tulburare de spectru autist înalt funcțional) de 8 ani, din Galați, a fost supusă unor umilințe grave de învățătoarea  ei și izolată de restul clasei din cauza dizabilității.

Conducerea Școlii  nr. 10, Petre Țuțea din Galați, prin cele 2 directoare, a rămas pasivă la aceste întâmplări semnalate de mama fetiței. În urma evenimentelor, micuța a suferit traume emoționale severe, iar părinții au fost nevoiți să o transfere la o școală mult mai departe de casă.

Astfel, conform deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, educatoarea și cele 2 directoare au fost sancționate cu amenda de 1.000 lei fiecare și au fost obligate la publicarea hotărârii de sancționare într-un ziar de circulație locală.

Un aspect foarte important și o premieră pentru cazurile de discriminare a copiilor cu dizabilități din România este sancționarea conducerii școlii pentru PASIVITATE. Incluziunea școlară a copiilor cu nevoi speciale este responsabilitatea școlii în ansamblul ei, atât prin profesori, la clasă, cât și prin persoanele (directori de școală) sau instituțiile (Inspectorat Școlar, Ministerul Educației) care le supraveghează activitatea și au rolul de a media eventuale conflicte sau de a regla derapaje.

În cazul de față, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat „lipsa de cooperare și comportamentul pasiv manifestat de conducerea unității școlare care, prin efectele pe care le-a generat, a supus minora la un tratament injust. Colegiul director constată că nu a fost luată nicio măsură de către conducerea unității școlare la problemele semnalate de mama minorei.”

De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că învățătoarea fetiței “a manifestat un comportament opoziționist față de integrarea minorei în colectiv, manifestat prin refuzul colaborării cu părinții.”Reclamata muta zilnic banca în care stătea minora într-o sală alăturată, a comunicat diagnosticul minorei în fața celorlalți părinți și a demarat acțiunea de convingere în vederea excluderii copilului din clasă.”

Atragem atenția profesorilor asupra faptului că  fapte precum comunicarea diagnosticului copilului către alți părinți și coalizarea acestora pentru excluderea copilului din clasă și școală reprezintă o formă gravă de discriminare, precum și un atentat la protecția datelor cu caracter persona, prevăzute și pedepsite de legislația în vigoare. Dat fiind faptul că astfel de fapte ne sunt relatate constant de către părinții copiilor, vom continua să facem demersurile legale pentru sancționarea agresorilor”, declară Mădălina TURZA, președinte CEDCD.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități

Persoana de contact: Madalina Turza

E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

Telefon: +1-612-458-4299

Facebook Call: Madalina Turza