Repere în abordarea dizabilității

“Dizabilitatea este o pierdere sau limitare a oportunităților de a lua parte la viața normală în comunitate la un nivel egal cu alții şi se datorează unor bariere fizice sau sociale.”(Barnes 1994:2)

1. Perspectiva medicală

Consideră că dificultaţile persoanelor cu dizabilităţi sunt datorate inferiorităţii biologice şi psihologice a acestora.

2. Perspectiva socială

Promovată de Uniunea Europeană şi UN – pune accentul pe mediul social neadaptat, considerat generator al dificultătilor persoanelor cu deficienţe.

În prezent, conform legislaţiei româneşti, noţiunea de dizabilitate este clasificată în următoarele tipolog ii:

  • fizic
  • vizual
  • auditiv
  • surdocecitate
  • somatic
  • mintal
  • psihic
  • HIV/SIDA
  • asociat
  • boli rare

Realitatea socială însă, impune o regândire a noţiunii de dizabilitate care, din perspectiva noastră, există dizabilităţi:

  • Fizice:
    vizual, auditiv, surdocecitate, asociat, motor, boli rare etc
  • Mentale:
    psihice
  • Intelectuale

Ce este dizabilitatea intelectuală?

Dizabilitatea intelectuală nu este o boală psihică sau mentală.

Dizabilitatea intelectuală nu este contagioasă.

A folosi termenul de boală sau afecţiune este incorect. Dizabilitatea intelectuală este o condiţie sau o stare a unei persoane. Ea nu este contactată. Dizabilitatea intelectuală este o condiţie cu care copilul vine pe lume sau care poate apărea în urma unor condiţii extreme de sănătate.

Dizabilitatea intelectuală este un termen utilizat pentru a defini starea unei persoane care are anumite limitări la nivelul funcţionării mentale şi al abilităţilor de comunicare, sociale şi de autoservire. Copiii cu astfel de limitări învaţă şi se dezvoltă într-un ritm mai lent decât copiii normali.

Copiii cu dizabilităţi intelectuale au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a învăţa să vorbească, să meargă şi să îndeplinească anumite funcţii de autoservire precum: îmbrăcatul, dezbrăcatul, mâncatul. De asemenea, ei pot avea dificultăţi de învăţare la şcoală. Această nu înseamnă că nu pot învăţa, ci că necesită un timp mai îndelungat pentru a face acest lucru.

Care sunt cauzele dizabilităţii intelectuale?

De-a lungul timpului, medicii au identificat mai multe cauze ale dizabilităţii intelectuale:

Cauze genetice

Uneori dizabilitatea intelectuală este cauzată de existenţa unor gene modificate moştenite de la părinţi, de erori genetice accidentale apărute în procesul de combinare a genelor în procesul de fecundare sau de alte cauze aleatorii. Un exemplu clasic de anomalie genetică este Sindromul Down sau Trisomia 21.

Probleme în timpul sarcinii

Dizabilitatea intelectuală poate să apară şi în situaţia în care fătul nu se dezvoltă corespunzător în perioada sarcinii. Spre exemplu, poate exista o problemă la nivelul diviziunii celulare a copilului, pe măsură ce creşte. De asemenea, o femeie însărcinată care bea alcool, se droghează sau contactează o boală contagioasă precum rubeola poate naşte un copil cu dizabilitate intelectuală.

Probleme la naştere

În cazul în care copilul are probleme în perioada de travaliu sau de naştere, cum ar fi oxigenarea deficitară, acesta poate dobândi o stare de dizabilitate intelectuală.

Probleme de sănătate

Boli precum tusea convulsivă, sifilisul sau meningita netratată corespunzător pot genera dizabilitate intelectuală. În acelaşi timp, dizabilitatea intelectuală poate fi cauzată de stări extreme de malnutriţie, îngrijire medicală şi afectivă deficitară sau expunerea la aumite substanţe toxice precum: mercurul sau plumb.

Semne ale dizabilităţii intelectuale

Există numeroase semne ale dizabilităţii intelectuale la copii, multe dintre ele manifestându-se totuşi subtil. Dintre cele mai evidente putem enumera:

1. statul în picioare, mersul, statul în şezut mai târziu decât alţi copii
2. apariţia târzie a vorbirii sau dificultăţi de vorbire
3. dificultăţi de înţelegere a noţiunilor abstracte
4. dificultăţi de anticipare a consecinţelor unei acţiuni
5. dificultăţi pe linia motricităţii fine

Cum este diagnosticată şi evaluată dizabilitatea intelectuală

Dizabilitatea intelectuală este abordată şi diagnosticată din două perspective:

1. Capacitatea creierului unei persoane de a învăţa, gândi, rezolva probleme şi de a înţelege sensul lumii - IQ sau funcţionare intelectuală

2. Capacitatea unei persoane de a trăi independent - comportament adaptativ

Pentru masurarea comportamentului adaptativ, specialiştii utilizează metoda comparativă cu scala mediei normalităţii. Reperele avute în vedere pentru comportamentul adaptativ sunt:Funcţionarea intelectuală sau IQ-ul este, în mod normal, măsurat printr-un test numit Test de inteligenţă sau Test IQ. Copiii care obţin un scor mai mic de 70 sau 75 sunt consideraţi a intra în sfera dizabilităţii intelectuale.

  • abilităţile de zi cu zi – imbrăcatul utilizarea toaletei, autoservirea
  • abilităţile de comunicare, cum ar fi inţelegerea comunicării şi capacitatea de a răspunde
  • abilităţile de interacţiune socială cu fraţii, membrii familiei, adulţii sau persoanele necunoscute

Pentru diagnosticarea dizabilităţii intelectuale, profesioniştii iau în calcul IQ-ul şi comportamentul adaptativ.